Termeni și Condiții pentru Voluntariat în cadrul Asociației Edunion
1. Introducere
Această pagină stabilește termenii și condițiile în care persoanele fizice pot desfășura activități de voluntariat în cadrul Asociației Edunion.
Prin completarea formularului de voluntar și prin participarea la activitățile organizației, voluntarul își exprimă acordul cu termenii prezentați mai jos.
Activitatea de voluntariat se desfășoară în conformitate cu Legea Voluntariatului nr. 78/2014.
2. Definiții
Voluntar – persoana care desfășoară activități în folosul comunității, în cadrul Asociației Edunion, în mod liber consimțit, fără recompensă materială.
Organizație gazdă – Asociația Edunion, entitatea non-profit care coordonează activitatea voluntarului.
Contract de voluntariat – documentul semnat între voluntar și organizație, conform Legii 78/2014, care reglementează relația dintre părți.
Supervizor – persoana desemnată de Asociația Edunion pentru coordonarea voluntarului.
3. Condiții de eligibilitate pentru voluntariat
Pentru a deveni voluntar Edunion, persoana trebuie să:
aibă vârsta minimă de 16 ani;
completeze formularul de voluntar de pe site;
își dea acordul privind prelucrarea datelor personale;
semneze contractul de voluntariat înainte de începerea activităților (obligatoriu conform legii).
Voluntarii sub 18 ani au nevoie de acordul scris al părinților/tutorelui legal.
4. Drepturile voluntarului (conform Legii 78/2014)
Voluntarul are dreptul:
să primească un Contract de voluntariat, o fișă a voluntarului și, la cerere, un Certificat de voluntariat;
să fie tratat cu respect și să beneficieze de sprijin din partea organizației;
să primească informații clare privind activitățile și responsabilitățile sale;
să desfășoare activități în condiții de siguranță;
să înceteze activitatea de voluntariat oricând, prin notificare scrisă.
5. Obligațiile voluntarului
Voluntarul se angajează să:
respecte valorile și politicile Asociației Edunion;
își îndeplinească sarcinile asumate în mod responsabil și punctual;
semnaleze orice situații de risc sau nereguli supervizorului;
protejeze datele și informațiile interne la care are acces;
respecte normele de siguranță și conduită pe durata activităților;
păstreze o atitudine respectuoasă față de beneficiari, copii, colegi și parteneri.
6. Obligațiile Asociației Edunion
Asociația Edunion se obligă să:
pună la dispoziția voluntarului toate informațiile necesare;
desemneze un supervizor;
ofere instruire specifică activităților;
asigure un mediu sigur pentru desfășurarea voluntariatului;
elibereze, la cerere, Certificat de voluntariat / Adeverință de voluntariat;
păstreze confidențialitatea datelor voluntarului.
7. Program și tipuri de activități
Activitățile în cadrul Edunion pot include:
activități educaționale pentru copii și tineri;
ateliere creative, evenimente comunitare și campanii;
activități de ecologizare;
activități de organizare, logistică și suport;
sarcini în domeniul IT, grafică, comunicare, foto-video;
strângere de fonduri;
alte activități specifice proiectelor.
Programul de voluntariat este flexibil și se stabilește împreună cu voluntarul (săptămânal, lunar sau ocazional).
8. Confidențialitate și protecția datelor personale
Prin completarea formularului de voluntar, persoana își exprimă consimțământul pentru prelucrarea datelor personale în scopul:
contactării și includerii în baza de voluntari;
organizării activităților de voluntariat;
emiterii documentelor necesare (contract, adeverință, certificat).
Datele sunt gestionate conform Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR).
9. Încetarea colaborării
Relația de voluntariat poate înceta:
la inițiativa voluntarului, prin notificare scrisă;
la inițiativa Edunion, în cazul nerespectării obligațiilor;
la finalizarea proiectelor.
10. Acceptarea termenilor
Prin trimiterea formularului de voluntar de pe site, persoana confirmă că:
✔ a citit acești termeni și condiții;
✔ este de acord cu prevederile Legii Voluntariatului nr. 78/2014;
✔ declară că datele furnizate sunt reale;
✔ acceptă contactarea de către Asociația Edunion.
